O relatie (agasant de) speciala…

03/12/2011 00:00

In pragul sezonului estival,  recunoscut pentru dispozitiile sale de indragosteala si intensele povesti de iubire de-o vara, intr-o conjuctura favorabila si aproape pe nesimtite m-am trezit implicata intr-o relatie pe care acum o cataloghez drept speciala! Nici c-as putea sa imi doresc sa fie altfel!

Tinand cont de atractia reciproca si disponibilitatea multa din partea ambelor parti, pana la infiriparea povestii  nu a mai fost decat un singur pas, o pura formalitate ce a constat intr-un banal schimb de informatii de contact.

Personajul, faimos in felul sau,  nu imi era complet necunoscut.  Au existat ocazii anterioare cand, intr-un fel sau altul, ni s-au mai incrucisat drumurile : el foarte cald, primitor si imbietor, dar eu intotdeauna insotita si mai mereu grabita.

Dintr-un punct de vedere ma bucur ca a avut atata rabdare, ca nu a abandonat cursa si ca a asteptat alinierea planetelor si conturarea unui mediu propice dezvotarii unei relatii, fara indoiala speciala! Dar in ultima vreme mi se cam pare ca relatia noastra se indreapta intr-o directie cam nedorita!

Stiu foarte bine ca am pornit la drum  fiecare cu asteptarile sale, insa mai nou acestea se dovedesc a fi periculos de diferite!

Pana in urma cu vreo 4 saptamani,  relatia noastra era una minunat de confortabila. Cam o data la 2 saptamani ma intampina la fel de binevoitor, deschis si din ce in ce mai ademenitor. Parea ca tine cont de ritmul, nevoile si dorintele mele.  Demn de toata lauda si aprecierea, nu-i asa? In pauzele impuse de mine, pe care la inceput le-a acceptat tacit, e foarte adevarat ca ma pastra la “cald”: un mail pe saptamana, vreo 2 SMS-uri, atat cat sa nu-l uit!  Cum era vara, cald si soare nici nu aveam cu sa il uit!

Dar vara a trecut! Si o data cu toamna si eu m-am mai racit. Iar vizitele mele si-asa destul de rare, au incetat subit si cu desavasire!  

Spre disperarea mea, personajul nu cedeaza! Pot sa inteleg ca isi doreste mai mult de la relatia noastra:  angajament, dedicare,  implicare si multa pasiune! Dar nu stiu cum sa ii explic ca nu asta este ceea ce eu imi doresc.  Sau cel putin nu in acest moment! In ultima vreme a devenit obsesiv- compulsiv si agresiv de-a binelea: mailuri si SMS-uri in nestire!

Si nu stiu cum sa scap! Tocmai de aceea ii adresez urmatoarea scrisoare, cu speranta ca nu il voi rani prea tare. Deci:

 

Draga Metro,

Imi pare rau daca in vara, cand ti-am solicitat cardul de acces in paradisul tau de multinationala , te-am indus in eroare. Asteptarile mele erau simple si putine: aveam nevoie de niste produse, de care, fara minunatul plastic nu as fi putut sa beneficiez! Probabil ca asteptarile tale au fost mai mari si traduse in cresterea volumului de vanzari! N-a fost sa fie, poate altadata! Se mai intampla si stii si tu prea bine, ca n-o fi data.

Iti multumesc totusi ca ma consideri importanta si vezi in mine un potential!

Te rog sa intelegi ca nu ti-am oferit si nu iti voi oferi niciodata exclusivitate sentimentala! Nu pot, nu vreau si nu am cum! Esti mult prea departe de mine si planificarea vizitelor catre tine imi da complet programul peste cap! Stiu ca tu esti minunat si eu superficiala insa mi-e greu sa rezist altor tentatii plasate strategic in drumul meu spre casa.

Si totusi, dragul meu Metro, sa stii ca, in felul meu, eu totusi te iubesc.  Imi place enorm de tine ca ai inghetata de caramel, fistic, cafea si pepene galben la “jardiniere”de 1 kg. Dupa cum probabil ti-ai dat seama eu vara cam asta mananc in principal. De asemenea ori de cate ori va fi cazul voi veni cu incredere sa cumpar peste de la tine, pentru e mereu proaspat sau mi-l aleg direct din acvariu, deci nu risc sa ma-mbolnavesc.  Si vreau sa mai stii ca la tine mai gasesc 2 sortimente de branza si 3 soiuri de vin care imi plac, insa pot sa supravietuiesc si fara ele si cand voi vrea sa imi fac o astfel de pofta, iti garantez ca te voi vizita cu mare drag.

In rest, oricat te-ai stradui sa fii de ofertant, da-mi voie sa te informez ca pentru mine tu nu prea esti tentant! Si nici n-ai sa devii!

Prin urmare, te rog din tot sufletul meu  de cumparator rational de (ne)serios, sa incetezi cu agresiva si agasanta campanie de promovare! Nu ma intereseaza nici bateriile de baie si nici oferta de la cabinele de dus. De scule si unelte, nici nu mai pomenesc! Nu vreau sa stiu unde dispare TVA-ul la produsele electronice dintr-o anumite gama si nu vreau niciun voucher la prosoapele de bumbac! Tigai, cratite si oale am suficiente din zestrea de la mama si nu gatesc nici mult. Mai am si farfurii, cesti, vaze si pahare, deci sa nu cumva sa te bata vreun gand!!!

Si mult stimate Metro, eu am aflat din surse credibile si respectabile ca dumneavoastra in teorie functionati ca o masinarie vertiabil nemteasca.  Deci imi permiteti sa va intreb cum se intampla sa faceti treaba romaneasca? In world-wide-web butonul si link-ul Unsubscribe produc niste efecte si genereaza  anumite rezultate. La tine ce se-ntampla, eu mail-uri inca mai primesc?!!

Am inteles ca e luna multelor cadouri si ca oferi discount-uri la jucarii pentru copii, decoratiuni si ornamente de sezon si ca la tine-n paradis daca pasesc gasesc cadoul potrivit.

Dar daca ai tinut vreodata la mine, daca iti pasa de faptura mea gingasa, in ciuda nepasarii mele fata de tine, te implor sa-mi faci si mie un cadou: nu e nici mult si nici costisitor!

Deci imi doresc sa nu imi mai trimiti SMS-ul la 1.32 sau 4.27 noaptea! Atunci dorm cel mai bine si cand susura telefonul tasnesc din pat ca arsa ca noaptea numai vesti bune  nu ma astept sa primesc! Iar pana-n camera alaturata ma trec toate caldurile, rauri de transpiratii, ma pierd cu firea si simt ca-nnebunesc: provin dintr-un clan mare, cu stoici membri din generatia a 3-a, cu sanatati subrede, iar la ore asa mici tot ce imi trece prin cap este : “Doamne, cine si ce o fi patit?”.

Te rog sa ma ierti daca te-am suparat! Si te asigur ca dintr-o perspective eu totusi te iubesc!

Dar daca rugamintea mea fierbinte te lasa nemuritor si rece, iti returnez cardul de plastic, te notific sa ma scoti din orice baza de date, dupa care, daca ma mai inoportunezi vin si te bat!

 De-asa relatie, eu una, sa stii ca ma lipsesc!