La taclale cu Georgette! Dar de azi eu nu mai tac!

Canta mobilul pe strune de vioara: numar necunoscut, cine-o fi oare? Pai sa vedem!

- Buna ziua! Don'soara Laura?

(Ohhhhhhh!) . Imi zgaraie auzul  si cum azi sunt cam poznasa de la prea multa cafea: Nu!

Inchide fara vreun fel de scuze; nu dureaza prea mult si suna iar- ca doar pe mine ma cauta: Domnisoara Laura?

C'est du grand naspa! Dar tot aiurea rezoneaza, deeeci: NU!

De data asta inchide mormaind confuza niste scuze. Nu-mi pot imagina ce furtuni de ganduri or fi napadit-o, mai ales ca acum era ferm convinsa ca a format cum trebuie numarul.

Si pentru a treia oara, cu o voce plina de incredere si speranta: Buna ziua! Domnisoara Morar, Laura Morar?

( Ei hai! Asa mai vii de-acasa!): Da, va rog! Cu cine am placerea?

- Sunt Musette Dudette (rimeaza cu Georgette- ca n-are niciun fel de importanta cum o chema pe romaneste ) de la Centrul pentru bla,bla, bla...

Si ca o ironie organismul /  institutia pe care o reprezinta cu atata aplomb si elan tineresc de muncitoresc e afiliata Ministerului Culturii si Patrimoniului National.

A naibii mister de minister! Ce v-or invata pe-acolo? Sau si mai bine: cand te-ai prezentat tu, fata mamii, la concursul pentru post - ca esti functionar public si altfel nu se poate-ce bibliografie ai avut de parcurs, studiat si invatat?  Eh!  cel mai probabil vreo hotarare de Guvern, o OUG ceva, o lege  cu abrogarile, modificarile si completarile ulterioare , nu stiu ce statut batut in cuie, vreo directiva europeana si o frantura dintr-o Constitutie, ca restul e istorie si patrimoniu! Si tine de Balcani, nu de vestul civilizat la care visam cu ochii deschisi in mintea noastra slaba! Unde mai pui ca prin nu stiu  ce vremuri si vestul ala era cam salbatic, dar s-a civilizat asa de capul lui fara sa-i pese de restul lumii!

Pe la sus-numitul centru, inaintea erei noastre, am dat eu un examen de traducator din/ intr-o limba straina, studenta fiind intr-un an 3 pe la o facultate.

Georgette a mea avea in fata nu stiu ce baza de date! Facea un fel de epurare/ updatare, adica un (tardiv) follow-up!

Ea ma intreaba, eu ii raspund plina de solicitudine! Ea se mai mira, se mai incurca in taste (se-aude tacanitul), eu ii mai raspund anticipat la niste intrebari inca nerostite (ca doar formularul e unul prafuit de standard si pana la urma si indelunga mea rabdare are niste limite), mai fac o gluma, ea se mai binedispune! Hai ca trecuram bine si peste asta!

Si daca tot ne-am "imprietenit", la final isi ia inima in dinti si-mi zice ca am fost extrem de amabila: daca pronunta afabila, mai c-as fi iertat-o! Si cum imi marturiseste ca aproape ii venea sa nu ma mai sune ca a gresit numarul de 2 ori inainte, imi ridica nemaipomenit de bine mingea la fileu!

O taxam oricum, insa acum, mai abtine-te Lauro, daca poti:

- Mai, Georgette! Stimata Domnisoara Dudette! Hai sa iti spun o chestie: tot eu eram la telefon si cand ai presupus ca ai gresit! Dar am si eu o mica-mare problema: pot  sa fiu Laura, Dna./ D-soara Morar, Dna./ D-soara Laura Morar, dar niciodata n-o sa fiu Don'soara/ D-soara/ Dna. Laura. Nu pot si nu se poate! Pentru ca astea efectiv nu sunt formule de politete, de adresare civilizata sau spune-le cum vrei tu! Pe vremuri erau reverentioase pe la coafor, piata, alimentara, aprozar sau frizerie! Mai nou, de fapt de cand e lumea si pamantul...

Hait! O simt ca tocmai i s-a prabusit cerul si i-a fugit podeaua de sub picioare! Inghite in sec vreo 2 noduri in gat - se-aude bine in casca- si presupun ca, daca tocmai nu a scapat telefonul din mana, hand-free-ul rezista! Cine zicea frate ca statul nu si-a modernizat sistemele de lucru si ca nu isi protejeaza functionarii?!!!

- Georgette, nu stiu cati ani ai, dar dupa voce imi pare ca esti tanara!  Fata draga, fa bine si informeaza-te, educa-te, rafineaza-te si citeste! Nu stiu ce vrei tu de la viata ta, dar si la pensie sa vrei sa iesi din Ministerul Culturii tot asta e reteta! Nu stiu cat de mult te educa prestigioasa institutie, da’ de cultura ta proprie si personala sa stii ca tu esti singura responsabila! Uite eu iti recomand o carte: „Codul bunelor maniere astazi” de Aurelia Marinescu. La Editura Humanitas. Noteaza-ti ! Nu e nici prea scumpa si o gasesti chiar si in format audio. Sunt mai multe carti de gen prin librarii, citeste-o macar pe asta, te rog!

Pauza....

Incearca sa se otarasca nitel, insa glasul ii este gatuit de o emotie ( ea stie care ii este numele, eu pot doar sa imi dau cu presupusul) -Sa stiti, Doamna Morar ( sic! a prins ideea!) ca eu nu v-am sunat sa-mi dati o lectie!

-Sunt convinsa, dar sper sa-ti foloseasca! Sunt chestiuni banale si elementare! Eu acum am fost blanda ca sunt in toane bune, dar te asigur ca sunt situatii cand tocmai dintr-o chestie atat de  banala si elementara, poti pierde infinit mai mult si multe! Deci ti-ai notat?

Ii repet numele cartii, iar de data asta astept cuminte pana se intinde dupa un pix- tastatura nu mai tacane- o inteleg, ca doar nu poti sa inscrii orice fel de nebunii in baza de date! ( Shtt!  noteaza!)

-Sa ai o dupa-amiaza placuta si un week-end la superlativ, Georgette! Si sa-ti fie bine!

(Cam stins)- Multumesc! Buna ziua!

Deci:

Nu stiu cine era Georgette- Musette- Dudette a mea! Probabil vreo asistenta, experta sau in cel mai fericit caz consiliera muncind pe vreo 3-lei-sperante printr-o (in)utila institutie din aparatul de stat!

Nu stiu cine si daca o fi invatat-o cineva discursul de la telefon sau daca face ea dupa cum o taie capul! La o adica, nu are niciun fel de importanta: situatia tot nefericita ramane!

Habar nu am daca am facut bine sau rau! Daca au podidit-o lacrimile dupa „amabilitatile” mele sau daca i-am stricat dupa-amiaza! Are timp peste week-end sa se gandeasca, razgandeasca, sa se duca sa caute cartea sau sa ma injure, ignore si sa ma blesteme povestindu-le apropiatilor tarasenia prin care a fost nevoita sa treaca. Tocmai ea care isi face cat poate de bine treaba, muncind pe bani (foarte) putini- si-aici are doar partial dreptate!

Poate ca sunt eu prea pretioasa, perfectionista, elevata, eleganta, cizelata, civilizata si pisica-aristocrata! De parca m-a dat mama la „pansion” in alte vremuri! Dar prin clasa a 5-a mi-a pus cartea asta pe birou si mi-a indicat categoric: „Vezi ca e una dintre cartile care te vor face om! Citeste-o din scoarta in scoarta, invat-o pe din afara! Mai sunt si altele, dar ti le dau la momentul potrivit!” Asa a fost si asa este! Aici n-am cum s-o contrazic!

Si nici n- avem vreo scuza! Absolut niciuna!

Ca atunci cand intri in aeroportul din Madrid nu ai nevoie sa verifici panourile cu informatii sa vezi la ce ghiseu se face imbarcarea pentru Bucuresti.  Dai o raita cu privirea si ai o revelatie: „Acolo e! La coada tip ciorchine!” Extrem de trist, dar n-am dat gres! Si intri in depresie cand vezi alaturi o coada ce pastreaza distanta regulamentara a bunului simt formata din oameni in niste costume traditionale! Destinatia: o capitala africana.Ahh! Africaaaa!!!!

Ca atunci cand cobori in salonul de mic dejun al unui bunicel hotel parizian, te trasneste un afis in limba romana: „Va informam ca micul dejun se serveste doar in incinta hotelului. In situatii exceptionale va putem prepara micul dejun la pachet. Va rugam contactati biroul receptie!” Ei cum sa ti se mai intinda cubuletul de unt President pe calda si rumena chifluta! Croissant-ul? Sa le stea in gat- a naibii parizieni!

Ca la Londra, la cazarea intr-un hotel respectabil, dupa ce ti-ai platit in avans intreg sejurul cu tot cu garantia returnabila, ti se cere o suma suplimentara, cash, nu euro ci lire. Cand soliciti explicatii, te-apuca un regret amarnic, impartasit cu compasiune si de gazde, ca in stabiliment au existat nefericite si neprevazute incidente prealabile, in care niste conationali de-ai tai au fost implicati, cel mai probabil dintr-o teribila eroare! Platesti si-nghiti? Si...si!

Ca intr-un supermaket dintr-un oras austriac iti vine miraculos sa vorbesti germana pe care nu ai invatat-o nici macar la scoala, cand auzi dintr-o data de la nu stiu cate rafturi distanta : „ Ioanooo? Unde esti? Vino, tu, incoa’ sa vezi cu miroase dero-ul la astia, baga-mi-as....” Ti se taie instant pofta de dulciuri si dulcegarii! Si nici nu te mai intrebi daca Ioana era la raionul cu cafele din motive de arome si mirosuri sau de super-oferte!

Si pentru ca, si fiindca si deoarece si...

Ca in Bucurestiul nostru drag si iubit…

Inca ne mai inghesuim in autobuze ca sardelele pe principiul : “Auzi, cucoana, eu am abonament, deci circul regulat si ma-mping! Mata’ asteapta-l pe urmatoru’! Si daca nu-ti convine, uite colo taxiul galben! “

Tot ne mai suflam in ceafa la coada la banca, dispretuind  si ignorand cu desavarsire linia rosie, galbena sau albastra pentru ca murim de curiozitate cat depune/ scoate din cont personajul din fata noastra sau cat este valoarea unei facturi la nu stiu ce utilitate, ca sa avem motiv sa ne oripilam ulterior: “ Vai, cata risipa! Asa e unii, daca are bani!”

Inca mai aruncam pe geam din masina tot felul de pungi, ambalaje, hartii si resturi, desi unii primari, mai gospodari, au pozitionat niste cosuri de gunoi inainte de niste intersectii semaforizate. Evident ca nu au nicio utilitate! Noi aruncam pe carosabil ca de-aia are contract Rosal-ul! De ce sa nu vede si ochii nostril la stiri o maturatoare de strada lovita de un bolid in timp ce matura in intersectie?!!

Tot ne mai apuca cate un urlet prin nu stiu ce magazine, chipurile ascunsi pe dupa nu stiu ce rafturi sau umerase : “Fa, esti proasta? Nu-ntelegi ce ti-am zis? Sa vezi ce omor iti iei cand vin acasa?” sau varianta feminina: “Bai idiotule?  Tu te pui cum mine, nebunu’ dracului! Nu esti in stare de nimic! Ei lasa ca vezi tu ce-ti fac!”  

Si tot si inca, si inca si tot….

Stiu foarte bine ca noi ca natie nu suntem pe de-ntregul  asa!  Nu am la dispozitie niciun fel de statistica ce m-ar putea ajuta sa identific care, cum si in ce fel este majoritatea. Dar in acest moment imi este foarte clar ca majoritatea care iese in evidenta, care striga si se manifesta, cu surle si trambite, cu tot balciul si tam-tamul de rigoare e una putin onoranta, ce baleiaza intre prost-gust, indecenta, primitivism, josnicie, mitocanie, grosolanie si non-valoare!

Vestea buna este ca  exista si o alta lume pe care eu una am avut sansa, norocul si privilegiul  sa o cunosc, sa o explorez, sa o pretuiesc si sa o indragesc iremediabil si pentru totdeauna! Exact opusa!

Vestea proasta este ca cei ce populeaza aceasta “alta” lume sunt mult prea putini si mult prea discreti, cuviinciosi, decenti, sfiosi, onorabili si politicosi. Si risca sa se piarda! Cum asta este in esenta inadmisibil poate ca e vremea pentru o schimbare: nu de pricipii, conceptii si valori ci de strategii, tehnici si tactici de abordare!

Poate ca e vremea sa verbalizam, sa vocalizam, sa ne exprimam si sa ne facem simtita prezenta!

Prin urmare:

Draga Georgette- Musette-Dudette,

Tu faci ce vrei! Eu am facut ce am crezut eu de cuviinta!

Te-am ranit? Imi cer iertare. Ai incasat tu toate cele de mai sus? Poate, dar stai linistita, vor mai urma si altii! Pentru ca de astazi eu nu mai tac! In felul meu, cu gratie si eleganta, voi face diferenta!  

Stiu ca idealul asta al meu e cam greu! Dar in acelasi timp, ca orice ideal maret, are in el ceva suveran si fascinant: nu prea te lasa sa te impiedici in nimicurile vietii!

Poate pentru am cam dat cu tine de pamant, ai sa imi spui ca nu pot si ca nu o sa imi iasa!

Te contrazic si-ti zic ca pot! Si stii de ce? Uite d’asta:

Arunca-ma intr-o satra de rromi ( ca n-avem voie sa le spunem tigani ca ne acuza unii -altii de discriminare)!

Tu costumeaza-ma, echipeaza-ma si deghizeaza-ma cat poti tu mai bine! Eu, dupa 2 semestre de master cu elemente de argou si jargon, cu dictionare si glosare de termeni (ca exista?!!!) pot sa injur mai ceva ca la usa cortului sau, ma rog, a palatului cu turnulete si geam de termopan!

Stii care este smecheria?  Eu pot, si chiar usor,  pentru o perioada, sa fiu d’alor! Ei nu pot, deocamdata sau poate niciodata, sa fie de’alde ai mei!

Nu m-am nascut din sange de boier, dar am facut ce mi-a spus mie strabunicul  ( Mosu’  Amfilochi care ne-a parasit senin si lucid la sfarsitul lui 2005 la doar 100 de ani si jumatate), de cand am implinit vreo 11 ani:

“Tu, copchilî! (aşe sî graieşti la noi în Bucovina!). Tu ai multî minti niumblatî! C’aşe-i omu’ !  Umblî-ţ mintea! Bati-ţ capu’! Catî multi! Puni mâna! Opinte-ti! Mai la urmî ai sî ai ci sî graieşti! “

Cu alte cuvinte, draga Georgette, nici tu nu stii de ce esti in stare! Cauta, afla, cerceteaza, informeaza-te, chinuie-te, invata, munceste, depaseste-te! Si mai vorbim peste vreo 5-10 ani!

Tu ca ei? Sau ei ca tine? Mai vedem!

Acum pricepi de ce nu am putut sa tac?