Regret...si-mi pare atat de bine!
Regret…
O parte din vorbele pe care le-am aruncat si toate cuvintele pe care nu le-am pronuntat.
Intalnirile pe care le-am ratat, fie amanate, fie cu incapatanare evitate. Si o parte din cele pe care, nici eu nu stiu din ce motiv, le-am onorat.
Regret…
Ranile pe care le-am provocat: deliberat, din nebagare de seama, din preaplin de mine, din fuga de oameni, de lume si de mine.
Si ranile pe care singura mi le-am provocat pentru prea putine clipe furate de fericire ori alte cateva clipe de fericire furata, in numele unui barbar zeu numit “ Mi se cuvine”.
Regret fiecare “nu stiu”, fiecare “ asa vreau eu”, fiecare “ eu stiu mai bine”, incapatanarea de a nu raspunde cu sinceritate la fiecare “ de ce”, precum si fiecare fals“ mi-e bine”.
Regret sarutul pe care nu l-am dat si “ te iubesc-ul” pe care nu l-am murmurat. Dupa cum la fel de bine regret zorii care m-au gasit langa un strain si prea lungile zile de singuratate in doi.
Regret fiecare rasarit pe care l-am pierdut pentru ca mi-era lene sa ma ridic dintr-un pat mult prea caldut, tragand de timp si de impresia ca mi-e atat de bine.
Regret fiecare apus de care nu m-am minunat pentru ca nu m-am oprit in graba mea de a ajunge undeva-nicaieri sau la un cineva-nimeni.
Regret…
Fiecare toamna: in care nu m-am tavalit prin frunze uscate; in care n-am hoinarit pe dealuri sau prin vreo padure in plin spectacol cromatic; in care nu mi-am stricat delicata manichiura decojind cel putin o nuca; in care nu mi-am extaziat papilele gustative cu prune zemoase.
Fiecare iarna: in care n-am facut un om de zapada; in care n-am copt cel putin o gutuie intens parfumata de un adaos generos de scortisoara; in care nu m-am dat cu sania; in care n-am cazut cel putin o data pe gheata si in care n-am dezvoltat niciun fel de strategie pentru a castiga (sau pierde, dupa caz) un veritabil razboi cu bulgari de zapada.
Fiecare primavara: in care nu mi-am cumparat ghiocei si zeci de lalele si in care nu am plantat nici macar o singura samanta din care sa rasara mai tarziu o floare; si fiecare primavara in care n-am regretat ca mi se stinge omul de zapada, paznic inimos ferestrei mele.
Fiecare vara: in care nu m-am zgariat avantandu-ma in vreun cires pentru un inegalabil rasfat regal; in care nu mi-am zdrelit calcaile in nu stiu ce piatra colturoasa din albia vreunui parau; in care nu am cules un urias buchet de flori de camp; in care nu am mers desculta prin iarba si in care nu am construit vreum efemer castel de nisip.
Regret fiecare petec de cer care nu mi-a incantat privirile si fiecare scanteiere de stea pe care n-am oprit-o sa-mi lumineze intunericul.
Regret fiecare intalnire ratata cu copilul din mine si fiecare ciocnire, confruntare si razboi pierdut cu adultul din mine.
Regret fiecare lacrima mare, rotunda si amara pe care am inghitit-o si n-am lasat-o sa curga si pe toate celelalte mici, marunte, izvorate instant pentru impresie artistica ori pentru o doza de incarcatura dramatica intr-o situatie mult prea banala.
Regret fiecare ciob de suflet pe care nu l-am tras la timp din toate cotloanele si ungherele, uneori mizere, in care tot eu l-am impins contorsionandu-l sa intre si sa -ncapa.
Regret…
Fiecare dor al sufletului pe care nu l-am auzit sau pe care de l-am auzit nu l-am ascultat.
Toata frumusetea neadmirata si tot uratul imbratisat cu mult prea mult nonsalanta.
Orice elan necugetat si orice zbor nedecolat.
Fiecare naluca si amagire care m-a fermecat si fiecare stanca tare de care nu m-am rezemat.
Regret ca uneori am fost iresponsabil de responsabila, iar alte ori responsabil de iresponsabila.
Da! Da! Regret mult, de tot felul si de toate. Chiar regret ca le-am facut pe toate si ca doar atat de putine mi-au fost realmente de folos.
Regret ca am avut atata timp de irosit si mult prea putin timp de pretuit.
Dar cel mai mult regret ca n-am regretat mai devreme!
Sunt multe, mari, rotunde si incredibil de amare! Doare cam tare! Dar imi pare atat de bine!
- Hai, buna dimineata, Laura! Te-ai mai trezit din cand in cand, insa de-abia acum te-ai desteptat!